Am terminat de citit Dama cu camelii, de Alex. Duma fiul. Cam tarziu, as spune, insa invataturile sunt bine venite oricand. Am citit-o pe nerasuflate, recunosc, probabil sunt una dintre persoanele care nu si-au ridicat ochii de pe foi pana cand nu au dat de SFARSIT.
Cutremurator. Asta-i cuvantul care se potriveste, din perspetiva mea, cu actiunea din roman. Iubirea nu are limite in literatura, lucru stiut de multi, insa povestea de dragoste dintre o curtezana si un tanar, abia copt, intr-o societate, al carui fundament este principiul taios, duce viziunea acestui sentiment catre carari necunoscute. Firul povestii, schematic, este simplu. Ea, femeie de moravuri usoare-Marguerite, si el, baiat abia rumenit de razele existentei, se indragostesc in mirificul Paris.
Fata era frumoasa, culta cu un aer teatral. Umbla pe la tot felul de dineuri, piese de teatru, intalniri. Dar, trebuia sa traiasca... sa-si achite datoriile. Nu avea un trai simplist, din contra, mofturile ei il costau pe un duce o avere intreaga. Isi vindea trupul uneori din placere, alteori din datorie, de cele mai multe ori fara dragoste... Barbatii, insurati, batrani, bogati... plateau pentru fiecare dorinta a Margueritei... haine scumpe, bijuterii, caleasca cu cai, loja la teatru, excursii si renovarea apartamentului.. Nu au fost de-ajuns. Nu au fost de-ajuns, pentru ca Marguerite sa ramana o simpla curtezana cat timp mai avea de trait.
...... continuare mai tarziu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu